Pizza şi mămăligă

de Marius NIŢU

14 IUNIE 2008

România – Italia a fost un meci frumos, adică a fost o telenovelă savurată de milioane de bărbaţi. A avut de toate. Drama lu Mutu, care a inventat un gol şi a ratat un penalty, fiind încă afectat de moartea bunicii sale. Ghinionul cumplit al lui Rădoi, ce s-a ales cu nasul rupt de la un coleg. Paradele lui Lobonţ, un gol al italienilor anulat, ocazii peste ocazii şi faze disputate. A avut atâta ritm încât microbiştii români s-au simţit precum englezii sau germanii. Adică din minut în minut am sperat, ne-am bucurat, ne-am speriat, ne-am enervat, ca orice europeni serioşi a căror echipă e pe val. Până şi faptul că am avut mii de spectatori într-una dintre cele mai scumpe ţări de pe continent arată că, din punct de vedere financiar, devenim europeni. Chiar şi comentatorii TVR-ului au scăpat de clişeele patriotarde din Balcani şi au admis, politicos, că golul italienilor a fost anulat degeaba.

Italienii, moştenitorii imperiului Cezarilor, au avut timp să înveţe o lume întreagă să mănânce pizza. Într-o lume globalizată, pizza asta e stropită cu bere germană şi poate fi preparată şi dintr-un şniţel vienez. Noi, pe „insula“ noastră, mâncăm singuri mămăligă cu sarmale. Dar, meciul ăsta e şi el un semn care ne arată că nu e departe ziua în care o să-i învăţăm şi pe alţii să mănânce sarmale.
Sursa: Gandul.