La comunità romena si incontra e si racconta attraverso storie quotidiane, punti di vista, fatti di cronaca, appuntamenti e novità, per non dimenticare le radici e per vivere meglio la distanza da casa.
Informazioni utili per i romeni che vivono in Italia, per conoscere le opportunità che la realtà circostante offre e divenire cittadini attivi.

Bun găsit pe site! Benvenuto!

Comentează articolele publicate!

sabato 21 gennaio 2012

Cel mai mare vas de croazieră italian a eşuat. Bilanţ revizuit: trei morţi, 40 răniţi şi peste 50 de dispăruţi. 56 de români erau la bord. Căpitanul - arestat

de Valentin Vidu
15.01.2012
Cel mai mare vas de croazieră din Italia a eşuat în noaptea de vineri spre sâmbătă. Potrivit unui anunţ iniţial, s-au înregistrat "cel puţin opt morţi" şi un "număr neprecizat" de răniţi. Sâmbătă, în jurul prânzului, conform unui bilanţ revizuit, ar fi vorba de doar trei morţi şi de 14 răniţi.
IATĂ DESFĂŞURAREA EVENIMENTELOR ÎN ORDINE CRONOLOGICĂ:

Cel puţin opt persoane au murit iar un număr neprecizat au fost date dispărute în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce un pachebot italian cu peste 4.000 de persoane la bord a naufragiat la sud de Toscana, anunţă presa italiană, relatează AFP.
Un bilanţ anterior anunţa şase morţi, potrivit presei.
Opt persoane au murit, iar altele au fost date dispărute, după ce au sărit în mare într-un moment de panică, atunci când nava a început să se încline într-o parte, a anunţat cotidianul Il Messaggero.
De asemenea, peste 30 de persoane au fost rănite, dintre care un număr în mod grav, potrivit presei italiene.
Aproxiamtiv 200 de persoane se aflau în continuare la bordul pachebotului, către ora 2.30 GMT (4.30, ora României), a declarat Giuseppe Linardi, prefectul oraşului vecin, Grosseto.
Costa Concordia, care efectua o croazieră pe Mediterana, a naufragiat vineri seara pe un banc de nisip în apropiere de Insula Giglio, la sud de Toscana, având la bord 4.231 de persoane, între care numeroşi srăini, dintre care majoritatea au fost evacuate, potrivit Pazei de Coastă.
Primarul localităţii la nivelul căreia a naufragiat nava de croazieră Costa Concordia declara, anterior, că se teme că bilanţul ar putea creşte, deoarece operaţiunile de evacuare a ultimilor pasageri şi membri ai echipajului, aflaţi încă la bord, ar putea întâmpina dificultăţi, potrivit agenţiei italiene ANSA.
La bordul navei se aflau aproximativ 1.000 de pasageri italieni, circa 500 de germani şi aproximativ 160 de francezi, a anunţat armatorul, care nu a furnizat alte detalii asupra cetăţeniei persoanelor de pe navă.
"Către ora (locală) 20.00 (22.00, ora României), (nava) Costa Concordia, cu o lungime de 290 de metri a început să ia apă la bord şi s-a aplecat pe o parte la un unghi de 20 de grade", se arată într-un comunicat al Pazei de Coastă.

Armatorul Costa Crociere a precizat într-un comunicat că nava transporta 3.200 de pasageri şi aproximativ 1.000 de membri ai echipajului şi că aceasta a pornit "din Savone într-o croazieră pe Marea Mediterană, cu escale prevăzute la Civitavecchia, Palermo, Cagliari, Plama de Majorca, Barcelona, Marislia şi (înapoi) la Savone".
Unităţi ale Pazei de Coastă şi alte nave, în special feriboturi care asigură legătura între coasta toscană şi Insula Giglio, s-au mobilizat în zonă pentru a participa la evacuarea pasagerilor şi echipajului.
Salvatorii sunt coordonaţi de Căpitănia Portului Santo Stefano şi carabinieri.

"Suntem în plină situaţie de urgenţă", i-a informat primarul din Giglio Sergio Ortelli pe jurnalişti, ocupat cu pregătirea insulei în vederea găzduirii a câteva mii de persoane.

Luciano Castro, un martor, a declarat pentru agenţia Ansa că spre ora locală 21.30 (22.30, ora României), pasagerii "tocmai luau cina, când lumina s-a stins, s-a auzit o izbitură, iar apoi un zgomot puternic, după care tacâmurile au căzut pe jos".
Potrivit acestui martor, o femeie însărcinată a început să ţipe, iar copiii să plângă. Când a revenit lumina, comandantul a anunţat o pană la generatorul elecric şi a promis o reparaţie rapidă.
Însă pasagerii şi-au dat seama că nava se înclină pe o parte, după care echipajul a invitat toată lumea să îşi pună vestele de salvare şi să iasă pe punte, în sectorul şalupelor.
Ulterior s-a dat ordinul ca nava să fie părăsită, marcat cu şapte sunete de clopot scurte şi unul lung, potrivit martorului.
Un alt pasager, Mara Parmegiani, o jurnalistă, a descris "scene demne de Titanic", în care a avut loc o busculadă între persoanele evacuate, ţipete şi plânsete.
UPDATE 12.12 Bilanţul eşuării unei nave de croazieră în largul insulei italiene Giglio a fost revizuit la trei morţi şi 14 răniţi, informează Corriere della Sera, în ediţia electronică. Conform echipelor de salvare, bilanţul este încă provizoriu. Anterior, autorităţile italiene anunţaseră că cel puţin opt persoane au murit în naufragiu. Este posibil ca unele persoane să fie dispărute, ultimele 60 de persoane de pe navă fiind salvate cu elicopterul în cursul dimineţii. Cel puţin trei persoane s-au înecat în momentul în care nava de croazieră se înclinase vineri seara, în apropierea insulei Giglio (centrul Italiei).
UPDATE 15.00 Potrivit CNN, care citează oficiali ai Gărzii de coastă italiene, pe lângă cei trei morţi şi 14 răniţi deja confiormaţi, ar mai fi vorba şi de un număr de 50-70 de dispăruţi.
UPDATE 17:54 Potrivit informaţiilor de la compania Costa Crociere, douăzeci de turişti români se aflau la bordul navei. Alţi 50 de români făceau parte din personalul de bord şi servicii al navei, a anunţat MAE.
Ministerul precizează că, din informaţiile obţinute până în prezent, printre persoanele decedate în urma naufragiului navei de croazieră Costa Concordia nu se află cetăţeni români, ministerul menţionând totodată că aproximativ 50 de cetăţeni români făceau parte din personalul de bord şi servicii al navei.
Potrivit MAE, o parte dintre cetăţenii români salvaţi de navele care au intervenit la locul incidentului au fost transferaţi, împreună cu alţi pasageri, la bordul unui feribot, care se află în drum spre portul Livorno.

UPDATE 21:28 Echipele de salvare caută în continuare cele aproximativ 70 de persoane date dispărute, potrivit BBC. Scafandrii cercetează cabinele de pe Costa Concordia, răsturnată pe o parte la 200 de metri de ţărmul insulei Giglio.

Aproape toţi cei 4.000 de pasageri şi membrii ai echipajului au ajuns la mal cu ajutorul bărcilor de salvare, al elicopterelor sau înotând.
Doi pasageri francezi şi un membru al echipajului originar din Peru şi-au pierdut viaţa.
Un reprezentant al autorităţilor locale a declarat că unele persoane dispărute s-ar putea afla în casele locuitorilor de pe insula Giglio.
Câţiva pasageri care au fost salvaţi sunt în stare de şoc. Aproximativ 40 de persoane au avut nevoie de spitalizare.
Capitanul Cosimo Nicastro a declarat unei televiziuri italiene că scafandrii au extins zona căutărilor, dar nu au găsit niciun cadavru. El se teme însă că mai multe persoane ar fi încă "în burta navei".
UPDATE 23:27. Capitanul navei a fost arestat sâmbătă seară şi este cercetat pentru abandonul navei şi omor prin imprundenţă, a declarat un procuror local din Grosetto, citat de CNN.
Abandonarea navei este cea mai gravă acuzaţie care i se poate aduce, potrivit autorităţilor. Căpitanul Francesco Schettino a fost audiat de anchetatori în legătură cu evenimentele care s-au întâmplat după ce vasul care avea la bord 4.200 de pasageri s-a lovit de stâncile din apele de mică adâncime, pe coasta de vest a Italiei.
Autorităţile încearcă să afle de ce nava nu transmis un mesaj prin care să anunţe că se află în dificultate, în timpul producerii accidentului, au spus oficialii. "În acest moment nu putem exclude varianta potrivit căreia nava a avut probleme tehnice şi din acest motiv a înaintat spre coastă pentru a-i salva pe pasagerii şi membrii echipajului. Dar nu au trimis un SOS. Nava a luat legătura cu noi după ce operaţiunile de evacuare începuseră deja", a declarat un reprezentat al autorităţilor de Coastă înainte de a anunţa arestarea căpitanului navei.
Un purtător de cuvânt al agenţiei locale pentru protecţie civilă a spus că între 43 şi 51 de oameni sunt daţi dispăruţi, deşi autorităţile verifică din nou lista pasagerilor pentru a confirma numărul exact al celor dispăruţi.

UPDATE 23:31 Compania deţinătoare a vasului de croazieră naufragiat în Marea Mediterană a comunicat oficiilor diplomatice ale României în Italia că la bordul navei Costa Concordia se aflau 29 de turişti români, precum şi 27 de cetăţeni români care făceau parte din personalul de bord şi servicii al navei.

Potrivit unui comunicat de presă al MAE, din dispoziţia ministrului Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, consulul general al României la Bologna s-a deplasat la Grosseto, pentru a elibera titluri de călătorie unui număr de aproximativ 20 de cetăţeni români, care s-au aflat la bordul vasului de croazieră Costa Concordia, naufragiată în Marea Mediterană.

UPDATE 23:55 Autorităţile italiene au suspendat sâmbătă operaţiunile de căutare a celor aproximativ 40 de persoane date dispărute în urma naufragierii în noaptea de vineri spre sâmbătă a unei nave de croazieră, soldată cu trei morţi, în timp ce comandantul a fost arestat pentru părăsirea navei, relatează AFP.

Prefectul din Grossetto Giuseppe Linardi a anunţat "trei morţi confirmaţi" şi că 41 de persoane lipsesc în continuare la apel, după confruntarea listei armatorului - care prezintă 4.231 sau 4.229 de pasageri şi membri ai echipajului - cu lista salvatorilor. Linardi a citat totodată exemplul a patru americani consideraţi dispăruţi, dar care au fost găsiţi ulterior la un locuitor din Giglio care i-a adăpostit pe timpul nopţii.
Bilanţul mai cuprinde 42 de răniţi, dintre care doi în stare gravă, o femeie suferind un traumatism cranian, iar un bărbat un traumatism la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit unor surse sanitare, majoritatea prezintă fracturi la nivelul picioarelor, mâinilor sau braţelor şi suferă de hipotermie, semn că s-au aruncat în apa foarte rece.
Comandantul pompierilor din Grossetto Ennio Aquilino a declarat pentru AFP că echipele sale au "scos 100 de persoane din apă şi au salvat aproximativ alte 60 care erau blocate pe vapor".
Salvatori şi scafandri au inspectat sâmbătă, toată ziua, atât părţile de deasupra apei, cât şi pe cele scufundate ale navei, în căutarea de eventuali supravieţuitori. În prezent nava este aproape culcată pe o parte, fiind înclinată la aproximativ 80 de grade, prezintă o spărtură enormă, de 70 până la 100 de metri, şi este pe jumătate scufundată sub apă. "Cutiile negre" ale navei, cu înregistrările conversaţiilor, au fost recuperate şi reţinute de justiţie.
Un purtător de cuvânt al pompierilor, Luca Cari, a declarat pentru AFP că se teme că nava ar putea "aluneca pe roci" şi ajunge în larg, unde s-ar putea scufunda la o adâncime de aproxiamtiv 100 de metri.
La rândul său, prefectul a evocat riscul unei poluări, având în vedere cele 2.380 de tone de motorină din rezervoarele pachebotului, un pericol relativizat de un oficial din cadrul Ministerului Mediului. "Este o navă nouă, cu fund dublu, iar totul este bine închis", a declarat oficialul guvernamental pentru AFP.

Căpitănia Portului Livorno, cel mai important din Toscana, a deschis o anchetă asupra cauzelor accidentului şi asupra modului în care pasagerii au fost salvaţi. Ministerul pentru Infrastructuri a deschis, de asemenea, o anchetă.

Principala problemă este prezenţa prea apropiată a navei de coastele Insulei Giglio, situate la 1.500 de metri, potrivit unui pasager francez.

Sursa: Gandul

Citeste si:
56 de români se aflau la bordul navei de croazieră naufragiate în Italia. Jumătate erau angajaţi
Moldoveanca misterioasă de pe vasul scufundat în Italia are şi cetăţenie română

Nessun commento:

Posta un commento