La comunità romena si incontra e si racconta attraverso storie quotidiane, punti di vista, fatti di cronaca, appuntamenti e novità, per non dimenticare le radici e per vivere meglio la distanza da casa.
Informazioni utili per i romeni che vivono in Italia, per conoscere le opportunità che la realtà circostante offre e divenire cittadini attivi.

Bun găsit pe site! Benvenuto!

Comentează articolele publicate!

domenica 8 aprile 2012

Vizita ministrului afacerilor externe Cristian Diaconescu în Italia

Tip: Comunicat de presă

Data: 28.03.2012      
 
Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, s-a întâlnit astăzi, 28 martie 2012, cu reprezentanţii cultelor religioase româneşti din Italia. Aceasta este ultima întâlnire de pe agenda vizitei de lucru efectuate la Roma de şeful diplomaţiei române, în perioada 27 - 28 martie 2012.
La întrunire au participat P.S. Siluan, Episcopul ortodox român în Italia, Pr. Isidor Iacovici, reprezentantul comunităţii romano-catolice româneşti, Pr. Ioan Pop, din partea Colegiului Pontifical Român „Pio Romeno” a Bisericii Greco-Catolice, Rev. Dan Iacob, din partea Bisericii Penticostale din România şi Rev. Benone Lupu, din partea Bisericii Adventiste din România. Ministrul Cristian Diaconescu a transmis un mesaj de încurajare a ecumenismului şi a dialogului între culte, ca factor de echilibru şi armonie între diferitele segmente ale societăţii. „Bisericile româneşti din Italia s-au remarcat atât prin relaţia dinamică şi apropiată cu comunitatea de români, cât şi printr-o bună cooperare cu autorităţile italiene. Biserica şi statul, chiar dacă sunt independente şi autonome în propriile domenii, au un punct comun forte în sprijinirea credincioşilor, fiind un pivot în coagularea comunităţii de români. Consider că Biserica poate avea o contribuţie esenţială la promovarea unei imagini pozitive şi corect calibrate a comunităţii române în rândul societăţii italiene”, a declarat şeful diplomaţiei române.

Vizita de două zile la Roma a ministrului Cristian Diaconescu s-a înscris în cadrul dialogului periodic la nivel înalt cu partea italiană, în contextul unei relaţii bilaterale de Parteneriat Strategic Consolidat. Cu această ocazie, şeful diplomaţiei române a avut convorbiri cu omologul italian, Giulio Terzi di Sant’ Agata şi cu ministrul pentru afaceri europene, Enzo Moavero Milanesi. Totodată, ministrul Diaconescu a avut, în prima zi a vizitei, întrevederi cu Episcopul ortodox român din Italia, Prea Sfinţia Sa Părintele Siluan, cu vice-primarul Romei, Sveva Belviso, precum şi cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti. În cadrul discuţiilor cu interlocutorii italieni, ministrul Cristian Diaconescu a salutat recunoaşterea de către statul italian a statutului juridic al Diocezei Ortodoxe Române din Italia, cu sediul la Roma, şi ridicarea, de la 1 ianuarie 2012, a restricţiilor de pe piaţa muncii italiene pentru lucrătorii români.

Vizita a avut o importanţă deosebită atât din punct de vedere al relaţiei bilaterale privilegiate, cât şi al susţinerii pe care partea italiană o acordă comunităţii româneşti din Peninsulă, încurajând dezvoltarea unor parteneriate în domeniile economic, social şi cultural între cele două societăţi. Totodată, ministrul Cristian Diaconescu a subliniat faptul că sprijinirea comunităţii româneşti din Italia, inclusiv prin extinderea realizată a reţelei consulare a României în Italia reprezintă un obiectiv constant al MAE şi i-a încurajat pe cetăţenii români să se implice activ în viaţa publică şi politică din Italia.

Sursa: MAE

Nessun commento:

Posta un commento