La comunità romena si incontra e si racconta attraverso storie quotidiane, punti di vista, fatti di cronaca, appuntamenti e novità, per non dimenticare le radici e per vivere meglio la distanza da casa.
Informazioni utili per i romeni che vivono in Italia, per conoscere le opportunità che la realtà circostante offre e divenire cittadini attivi.

Bun găsit pe site! Benvenuto!

Comentează articolele publicate!

domenica 28 ottobre 2012

Masa românului: 200 de kilograme de pâine, 98 de kilograme de cartofi, 18 kilograme de grăsimi şi 4 kilograme de peşte anual. Care e concluzia nutriţioniştilor

de Mădălina CHIŢU, Loredana VOICULESCU
Publicat la: 13.10.2012

Un român mănâncă, în medie, 3.147 de kilocalorii pe zi, o cantitate mult mai mare decât susţin nutriţioniştii că are nevoie corpul uman.

Zilnic, românul consumă peste 546 de grame de cereale – aici intrând produsele de patiserie şi panificaţie, 269 de grame de cartofi, 477 de grame de legume, 173 de grame de fructe, 22 de grame de zahăr, aproape 50 de grame de grăsimi - dintre care 40 de grăsimi vegetale şi 9 de grăsimi animale, 613 grame de lapte, o jumătate de ou, 12 grame de peşte şi 164 de grame de carne – dintre care 20 de grame de carne de vită, 52 de pasăre şi 92 de grame de carne de porc, potrivit calculelor gândul obţinute în urma datelor puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Un calcul simplu arată că, practic, într-un an, un român mănâncă singur 200 de kilograme de pâine, 98 de kilograme de cartofi, 74 de kilograme de legume, 63 de fructe, 8 kilograme de zahăr şi 18 de grăsimi. Peştele nu ne prea place, dovadă fiind cantitatea relativ mică pe care o consumăm într-un an - 4 kilograme. Carne mâncăm mai multă, aproape 60 de kilograme, în special de porc - peste 33 de kilograme într-un an.

Cu toate că, în 2010, consumul alimentar mediu zilnic pe persoană a scăzut la 3.147 de kilocalorii, faţă de 3.455 kilocalorii în 2006, specialiştii spun că tot e prea mult.

„O femeie are nevoie de 2.000 de kilocalorii, în timp ce un bărbat trebuie să consume 2.500 de kilocalorii. Mâncăm prea multe produsele de patiserie şi panificaţie. 500 de grame de astfel de alimente asigură organismului 2.000 de kilocalorii, indiferent dacă alegem pâine albă, de secară sau din cereale integrale. Practic o femeie şi-a asigura resursele zilnic numai din acest tip de produse”, a declarat pentru gândul prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.

Ce mănâncă zilnic un european

Un european mănâncă zilnic, în medie, 300 de grame de produse de panificaţie şi patiserie, 10 grame de orez, 200 de grame de cartofi, 90 de grame de zahăr şi 43 de grame de uleiuri şi grăsimi. La capitolul fructe, europenii mănâncă de aproape două ori mai multe portocale decât mere. Consumul de carne de porc este în medie la nivelul Uniunii Europene, de 101 grame, iar cel de carne de vită este de 60 de grame.

Consumul mediu de grâu din Uniunea Europeană este de 110 kg pe cap de locuitor, potrivit Raportului “De la fermă la furculiţă” din 2011, realizat de Eurostat. Cel mai ridicat consum mediu de grâu se înregistrează în Grecia (194 kg pe cap de locuitor), Malta (165 kg) şi Italia (157 kg), iar cel mai scăzut în Letonia şi Polonia.

Nutriţioniştii: dieta românului este dezechilibrată

În urma datelor obţinute, specialiştii în nutriţie spun că dieta românului este dezechilibrată. „Practic mâncăm prea multe produse de panificaţie şi carne de porc. În plus, grăsimile rele abundă în dieta zilnică. Un regim echilibrat trebuie să cuprindă 55 la sută carbohidraţi, 15 la sută proteine şi 30 la sută grăsimi”, indică prof. dr. Mencinicopschi.

Cifrele Institului Naţional de Statistică arată că din totalul de 3.147 de kilocalorii consumate zilnic, 833 provin din surse de origine animală, 103 sunt proteine, peste 98 de kilocalorii provin din grăsimi şi 440 din carbohidraţi.

Mencinicopschi: "Mâncăm prea multe grăsimi"

Directorul Institutului de Cercetări Alimentare spune că mâncăm prea multe grăsimi. "Trebuie să ştim ce să alegem, mai ales în materie de carne. Carnea de pui poate fi foarte uşor de degresat, se îndepărtează pieliţa. La porc, vită sau oaie acest lucru e imposibil. Aceste tipuri de carne au grăsime printre fibre", a explicat pentru gândul prof. dr Mencinicopschi.

Specialistul completează că mezelurile au un conţinut ridicat de grăsime, "mai ales cele ieftine, care au în compoziţia lor până la 30% grăsimi. Un procentaj mai mare de grăsimi îl găsim în cârnaţi, care sunt extrem de periculoşi pentru sănătatea noastră".

Nutriţionistul atrage atenţia asupra faptului că modul de preparare al alimentelor schimbă cantitatea calorică a acestora. „Cartofii pot reprezenta un aliment sănătos, atât timp cât este mâncat copt sau fiert. Din păcate, românii preferă să îl mănânce prăjit. Prăjelile aduc organismului grăsimi rele. Acelaşi lucru este valabil şi pentru carnea de pui şi de peşte – considerate sănătoase”, mai spune prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi.

Românii, codaşii Europei la capitolul consum de fructe

Consumul mediu de portocale, mere şi pere este în UE de 57 de kg pe cap de locuitor, în timp ce consumul de roşii (proaspete şi procesate) a fost în 2009 de 33 kg. Cele mai multe portocale pe cap de locuitor – peste 100 de kg - se consumă în Irlanda, Franţa şi Luxemburg. În Danemarca şi Olanda, se mănâncă cele mai multe mere, circa 50 de kg pe cap de locuitor, în timp ce Portugalia şi Italia au raportat un consum mediu de pere de 11 kg pe cap de locuitor. România este codaşă la consumul de fructe, cu doar 7 kg de portocale, 5 kg de mere şi 2 kg de pere pe locuitor pe an.

„Zilnic trebuie să mâncăm cel puţin 400 de grame de fructe şi legume. Acestea asigură organismului vitamine, minerale şi antioxidanţi – nutrienţi care protejează organismul de boli precum cele cardiovasculare şi chiar cancer”, indică specialistul în nutriţie.

Ne place laptele: consumăm în medie 100 litri pe an

Cea mai mare cantitate de carne este consumată de locuitorii Danemarcei, unde locuitorii mânăncă 81 de kg de carne de porc pe an - dublu faţă de media europeană, de 37 kg pe locuitor – 26 de kg de carne de pasăre (media în UE este de 22 kg) şi 26 kg de carne de vită (faţă de media de 15 kg). În România, consumul mediu de carne este sub media europeană: 33 kg de carne de porc, 19 kg de carne de pasăre şi 7 kg de carne de vită.

La lapte, stăm însă mai bine, consumul mediu anual în România fiind de 100 de litri pe cap de locuitor, în timp ce media în Uniunea Europeană este de 79 litri. Cel mai redus consum de lapte se înregistrează în Bulgaria, cu doar 8 litri pe cap de locuitor, pe an.

Bem in total peste 168 de miliarde de litri. Afla secretele celei mai populare bauturi din lume!

Sursa: Gândul

Nessun commento:

Posta un commento