La comunità romena si incontra e si racconta attraverso storie quotidiane, punti di vista, fatti di cronaca, appuntamenti e novità, per non dimenticare le radici e per vivere meglio la distanza da casa.
Informazioni utili per i romeni che vivono in Italia, per conoscere le opportunità che la realtà circostante offre e divenire cittadini attivi.

Bun găsit pe site! Benvenuto!

Comentează articolele publicate!

venerdì 2 maggio 2014

Inaugurarea expoziţiei fotografice itinerante "Romania, immagini dall’anima al sogno" la aeroportul din Verona

Comunicat de presă

Inaugurarea expoziţiei fotografice itinerante "Romania, immagini dall’anima al sogno" la aeroportul din Verona

Marţi, 29 aprilie, ambasadorul Dana Constantinescu şi consulul general de la CG Trieste, Cosmin Dumitrescu, au inaugurat la Aeroportul Valerio Catullo din Verona expoziţia fotografică itinerantă "Romania, immagini dall’anima al sogno" sub patronajul primăriilor din Verona şi Villafranca di Verona. La ceremonia de tăiere a panglicii au participat reprezentanţi ai administraţiei aeroportului, ai administraţiei locale italiene şi reprezentanţi ai comunităţii româneşti.

Evenimentul a fost pregătit cu sprijinul Episcopiei Ortodoxe Române din Italia, al Asociaţiei Momento Zero din Villafranca di Verona, condusă de Cătălin Mustăţea, totodată consilier local la Villafranca, şi al companiei aeriene FlyRomania, care inaugurează în luna mai zboruri de la Verona către Bucureşti şi Timişoara.

Expoziția, cuprinzând un set de 32 de fotografii de Corneliu-Tudor Manolache, a fost pusă la dispoziție de către Parohia ”Sfântul Sava de la Buzău” din Perugia, după ce la începutul lunii decembrie 2013 a fost inaugurată la Aeroportul Perugia-Assisi. Evenimentul reprezintă începutul unei serii de evenimente coordonate de Ambasada României în Italia în aeroporturile italiene în care operează zboruri către România, iar după etapa efectuată la Verona îşi va continua itinerariul la aeroporturile Milano Bergamo, Torino Cuneo, Genova ş.a.

Ideea organizării expoziţiei itinerante s-a născut din dorinţa de a face cunoscut italienilor şi străinilor care tranzitează aeroporturile italiene oportunităţile turistice autentice ale României, dar şi de a stimula totodată mândria de a fi român în rândul comunităţilor româneşti prezente în Italia.

În marja vizitei la Verona, ambasadorul Dana Constantinescu şi consulul general Cosmin Dumitrescu au avut o serie de întâlniri cu preşedintele Provinciei Verona, Giovanni Miozzi cu care au fost analizate oportunităţile legate de cooperarea economică în domeniul agriculturii şi a fost propusă organizarea unui forum economic pe teme agricole.

De asemenea, ambasadorul şi consulul general s-au întâlnit cu prefectul Perla Stancari, cu care au discutat aspectele legate de colaborarea privind problematicile legate de afaceri interne şi siguranţă.
Prefectul a dat explicaţii privind acţiunile punctuale ale autorităţilor italiene pentru combaterea infracţionalităţi şi cerşetoriei, şi a subliniat că acestea reprezintă un procent scăzut şi nereprezentativ pentru prezenţa românească în teritoriu.

În cadrul întâlnirii cu primarul Flavio Tosi, interlocutorii au subliniat importanţa implicării politice a românilor din zonă ca factor de integrare.

Cu ocazia vizitei, cei doi reprezentanţi ai statului român s-au întâlnit cu lucrătorii români de la firma producătoare de utilaje Marco Bonetti, care au relatat despre experienţa pozitivă cu angajatorul italian.

Ambasada României în Italia

Nessun commento:

Posta un commento