La comunità romena si incontra e si racconta attraverso storie quotidiane, punti di vista, fatti di cronaca, appuntamenti e novità, per non dimenticare le radici e per vivere meglio la distanza da casa.
Informazioni utili per i romeni che vivono in Italia, per conoscere le opportunità che la realtà circostante offre e divenire cittadini attivi.

Bun găsit pe site! Benvenuto!

Comentează articolele publicate!

lunedì 6 ottobre 2014

Ziua Limbii Române la Accademia di Romania din Roma‏

Ziua Limbii Române la Accademia di Romania din Roma
Prezentarea cărţii Limba română - "între paranteze"? [recenzie]

Omagiată pentru al doilea an consecutiv la Roma de Accademia di Romania în colaborare cu Asociația socioculturală Dacia, Ziua Limbii Române a avut ca eveniment principal lansarea cărții Eugeniei Bojoga Limba română ”între paranteze?”, urmată de o dezbatere axată pe situația actuală a limbii române în Republica Moldova. Amintim că începând din 2013 această festivitate este sărbătorită și în România, continuând astfel tradiția inaugurată pe 31 august 1990 în Basarabia cu ocazia revenirii la grafia latină.

În acest an de Ziua Limbii Române e de remarcat faptul că atât la București cât și la Accademia di Romania din Roma ne-am putut bucura de prezența la doi români originari din partea stângă a Prutului, respectiv Eugen Doga și profesoara Eugenia Bojoga. Dacă în perioada interbelică Basarabia era considerata de mulți regățeni o destinație de exil, aceeași Basarabie ne-a răsplătit de-a lungul anilor cu o multitudine de oameni de cultură, dintre care amintim, pentru a ramâne în temă, pe unul dintre cei mai mari lingviști de talie mondială, Eugen Coșeriu. Dovadă că acolo unde politica dezbină, cultura leagă și chiar dacă frontierele au fost construite să despartă, omului îi este dat să unească.
Cartea profesoarei Bojoga, doctor în filologie și profesoară la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a fost lansată în premieră în iunie, la Granada (Spania), cu ocazia Congresului dedicat limbii române, în cadrul evenimentului „Noaptea albă a scriitoarelor din România”, cea de-a doua lansare în capitala italiană pe 12 septembrie nefiind aleatorie, dat fiind că autoarea e titulară a catedrei de limba română la Universitatea L’Orientale din Napoli.

Profesoara Bojoga a deschis evenimentul cu un scurt istoric al limbii române din Basarabia pe acordurile imnului Republicii Moldova,”Limba noastră” de Alexe Mateevici, unicul imn din lume dedicat limbii naționale. Apărut în 1917, poemul a fost tolerat de autoritățile țariste deoarece, din considerente politice, nu apărea nicăieri sintagma limba română... dar nici limba moldovenească. În intenția de a elucida publicului din sală, de altfel foarte tânăr, unele aspecte ale golgotei îndurate de limba română vorbită la est de România, profesoara Bojoga și-a punctat discursul cu câteva repere istorice cardinale pentru provincia dintre Prut și Nistru. Astfel, după anexarea Basarabiei de către Imperiul Țarist (1812), limba română a fost scoasă din uz metodic și programat, rusa ocupând un loc dominant, iar în 1866 predarea limbii române a fost interzisă definitiv. Acesta este și momentul de ruptură în care funcționarii țariști au înlocuit glotonimul ”limba română” cu ”limba moldovenească”. Autoarea a adus la cunoștința audienței acest paradox: în momentul Marii Uniri, elita basarabeană se exprima preponderent în rusă, fiind școlită în limba ocupanților. De exemplu, la demersul către zemstva centrală, la care se cerea folosirea limbii române în procesul didactic, solicitanții au primit un răspuns de-a dreptul antologic care exprimă chintesența politicii lingvistice promovate de regimul țarist : „Moldovenii sunt un norod prost, care nu are în limba sa decât câteva sute de cuvinte, întocmai ca samoezii, tribul cel mai înapoiat din Rusia. Limba moldovenească nu e capabilă de nicio dezvoltare, iar moldovenii dacă vor să meargă înainte trebuie să învețe în limba rusă.” Așadar, în timp ce românii basarabeni erau supuși unei feroce politici de deznaționalizare și rusificare, în Europa avea loc edificarea statelor naționale, consolidându-se astfel conștiința lingvistică împreună cu identitatea națională, în timp ce în România limba s-a modernizat (pe filieră franceză) și a avut loc unirea Principatelor.

Precum a ținut să sublinieze autoarea, pentru a înțelege actuala criza identitară, este fundamentală cunoașterea secolulului al XIX –lea o cheie sui generis pentru problema limbii române de la Chișinău. Atâta timp cât în Republica Moldova nu va fi recuperat secolul al XIX-lea, secolul naționalităților, de care Basarabia a fost privată, nu există șanse reale de izbândă a românismului, căci acolo unde 70% din populație declară că vorbește moldovenește (deși ultimele sondaje semnalează o creștere semnificativă a numărului celor care declară că vorbesc limba română…Link1) ecuația e următoarea: vorbesc moldovenește- sunt moldovean, deci mă deosebesc de români, căci limba moldovenească este diferită de limba română.

În etapa istorică de după Marea Unire din 1918, limba română intră pe făgașul său normal, sunt redeschise școlile românești, dar în același timp intervine ruptura: în stânga Nistrului, în actuala Transnistrie este constituită în 1924 Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenescă și o nouă limbă: limba moldovenească. Așa cum a argumentat profesoara Bojoga, această limbă a fost inventată dintr-o interferență a graiului românesc arhaic vorbit în mediul rural cu ucraineana și rusa. Ideologia marxistă impunea deosebirea dintre limba proletară, simplistă și limba burgheză sau literară, vorbită de intelighentia. Acest grai proletar, această limbă degradată, va fi impusă în Basarabia după 28 iunie 1940, iar după 1950 așa-zisa limbă moldovenească va legitima constituirea națiunii moldovenești. Odată cu limba plăsmuită în laboratoarele totalitarismului, din Transnistria a fost adusă o nouă ideologie, care a creat o nouă identitate și o nouă națiune. Excursul istorico-lingvistic al autoarei a fost însoțit de o demonstrație practică: un fragment lecturat din ”Cuvîntelnicul orfografic moldovinesc”, care a ilustrat publicului efortul instituțiilor sovietice moldovenești în crearea teoriei limbilor diferite, română și moldovenească.

După 1989 deruta identitară a fost potențată și prin adoptarea sintagmei limba moldovenescă drept limbă de stat. Din păcate, nici azi, a adăugat profesoara Bojoga, limba română nu a intrat încă în drepturile sale, găsindu-se în acel dublu conflict lingvistic: unul de prestigiu, de concurență cu limba rusă și conflictul intern, la nivel de elită, între vorbitorii care se autodefinesc în mod diferit- de limbă română și de limbă moldovenească (vezi cazul Igor Dodon sau mai recent declarațiile lui Marian Lupu…Link2). Autoarea a amintit și de apariția acelui „rușinos dicționar, care numai dicționar nu se poate numi” al lui Vasile Stati, unde abundă cuvintele născocite, rusismele și arhaismele. Ca o contrapondere, s-a dat citire gândurilor lui Eugen Coșeriu despre resorturilor teoriei celor două limbi: „a promova sub orice formă o limbă moldovenească, deosebită de limba româna este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greșeală naivă, ori o fraudă științifică. Din punct de vedere istoric și practic este o absurditate, o utopie și din punct de vedere politic e o anulare a identității etnice și culturale a unui popor și deci un act de genocid etnico-cultural”.

Prezentarea profesoarei Bojoga a constituit pentru public o abordare inedită, prin prisma istorico-lingvistică, a mereu actualei teme Basarabia, ducând la o animată și lungă dezbatere pe marginea dihotomiei limbă moldovenească/limbă română. Bunăoară, o studentă a remarcat faptul că afirmația imperativă „Limba moldovenească nu există!” trezește o reacție defensivă în moldoveanul de rând, aflat încă sub efectul traumatic al istoriei pe care încă nu o cunoaște bine. S-a iscat mai apoi o dezbatere între cine a criticat disprețul intelectualului față de graiul moldovenesc, considerat nevalorificat și studiat pe deplin în comparație cu dialectele din Italia și cine a ținut să sublinieze că nu putem compara situația lingvistică din Peninsulă cu cea din arealul limbii române. Limba română este foarte unitară, astfel încât vorbitorii ei se înțeleg perfect în orice zonă a țării sau chiar a globului s-ar afla. „Vorbesc româna, sunt moldovean, fac parte din națiunea moldovenescă”, a continuat același interlocutor, retorică bine cunoscută nouă și foarte abil politizată când se dorește legitimarea etnomimului aplicat populației geografic situată între Prut și Nistru, istoric ruptă dintr-un tot și politic așezată la confluența a două civilizații, occidentală și rusă, si mai mereu folosită drept monedă de schimb.

Precum era și firesc, la eveniment nu au lipsit italienii ”subjugații” de farmecul limbii române, remarcându-se printr-o savuroasă intervenție a scriitorului, poetului și dramaturgului Alessio Colarizi care, exprimându-se atât de curgător în română, a exemplificat similitudinea între cele două limbi neolatine printr-o cugetare de inspirație gastronomică: ” Cu un chil de carne și un litru de vin nu se moare de foame” (Con un kilo di carne ed un litro di vino non si muore di fame).
Nepoata marelui lingvist Eugen Coșeriu, distinsa profesoară Eugenia Bojoga, ne-a ținut o frumoasă lecție de istorie și lingvistică, facându-ne martori la calvarul unei limbi puse la index pe parcursul a două secole, iar în istoria recentă exilată ”între paranteze”. Cartea Domniei sale ne îndeamnă să ne păstrăm identitatea lingvistică fără de care identitatea națională devine nulă.

Așa cum Eminescu, Coșeriu, Vieru, Matcovschi și atâtea minți luminate ne-au învățat că limba este principalul indiciu al identității unui popor, avem datoria de a o cinsti, cultiva, sărbători, dar mai mult decât orice trebuie să o trăim zi de zi . A-ți vorbi corect limba este cea mai mare dovadă de respect față de noi înșine și implicit față de aproapele nostru. Și dacă limba este cea mai sfântă moștenire pe care părinții o pot transmite copiilor, ea devine astăzi unul dintre pilonii fundamentali pe care se poate reconstrui și păstra conștiința națională în depășirea crizei identitare cu care ne confruntăm, nu doar acasă, ci și peste hotare, în contextul celei mai mari migrații cunoscute vreodată de poporul român.
Înaintașii noștri ne-au lăsat o limbă atât de bogată și de frumoasă, dar din păcate noi nu știm a ne ridica la nivelul ei.

Alina Ieremciuc, As. Dacia

Link 1: http://deschide.md/ro/news/social/2182/LOVITUR%C4%82-pentru-Lupu--2-milioane-de-VORBITORI-DE-ROM%C3%82N%C4%82-%C3%AEn-Moldova.htm
Link 2: http://www.timpul.md/articol/paradoxul-recensamantului-lupu-voronin-i-dodon-au-distrus-pentru-totdeauna-naiunea-civica-moldoveneasca-59741.html

Nessun commento:

Posta un commento