La comunità romena si incontra e si racconta attraverso storie quotidiane, punti di vista, fatti di cronaca, appuntamenti e novità, per non dimenticare le radici e per vivere meglio la distanza da casa.
Informazioni utili per i romeni che vivono in Italia, per conoscere le opportunità che la realtà circostante offre e divenire cittadini attivi.

Bun găsit pe site! Benvenuto!

Comentează articolele publicate!

mercoledì 13 settembre 2017

„Materii fluide” – expoziție de sculptură de Nikolaus Otto-Kruch la Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția

Comunicat de presa

Luni, 18 septembrie 2017, începând cu orele 18.00, în Mica Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia va avea loc vernisajul expoziției de sculptură semnată de Nikolaus Otto–Kruch intitulată „Materii Fluide”. Cu ocazia vernisajului va fi dezvelită și o nouă efigie din bronz dedicată fondatorului instituției române de la Veneția, Nicolae Iorga, donată de artist.

„Veneția reprezintă pentru Nikolaus Otto–Kruch un important punct de reper în activitatea sa, nu doar în ceea ce privește relația artistică cu orașul lagunar, dar și un loc aparte care invită la reîntoarcere, la profunzime, la regăsirea propriului eu, care insuflă frumusețe (de orice tip) privitorului.

Expoziția ilustrului artist la Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția se prefigurează a fi una de mare impact, căci, în cei peste 30 de ani de activitate, desăvârșirea formelor – sculptate într-un contrast al normalului – a devenit o certitudine, în vreme ce sensibilitatea artistului a rămas mereu o constantă.

În lucrările maestrului Otto–Kruch, materialitatea, greutatea și duritatea bronzului fuzionează până la atingerea unei forme pseudo-lichide, generată de retopirea materialului deja topit o dată. Este vorba despre o contopire a formei cu spațiul pentru a modela ‘obiecte’ pentru eternitate, câteodată sensibile și fine, alte ori grotești și brute, reprezentări zoomorfe sau ale frumuseții umane, dar toate subliniind mișcarea, sentimentul, contemplarea, imortalitatea”. (Cristian A. Damian)

Nikolaus–Otto Kruch s-a născut la 21 decembrie 1954 în Cluj-Napoca, România. Absolvent al Academiei de Arte Plastice “Ion Andreescu” din Cluj-Napoca (1978), secția sculptură, a avut profesori pe Maria Magdalena Nemeș la artă decorativă și a studiat sculptura cu Egon Marc Löwit și Mircea Spătaru.

Monetăria Statului Român a emis prima emisiune de medalii cu portretul lui Nicolae Iorga pe avers și Palazzo Correr–Veredin pe revers, comandate de Ministerul Afacerilor Externe al României, concepute și modelate de artist. Va modela medaliile comemorative și omagiale pentru biserica ortodoxă din Viena, precum și numeroase medalii cu chipuri ale marilor personalități din istoria României. Execută bustul poetului Octavian Goga în Marghita-Bihor, reliefuri comemorative cu portretele lui Ady Endre și Aurel Lazăr în Oradea, a Dr. M. Pop la Marghita și a lui Gheorghe I. Brătianu la Cluj-Napoca. În 1996 se repatriază împreună cu familia în Germania, unde va locui în orașul Brandenburg de pe Havel. Aici și-a continuat activitatea didactică și artistică.

Este membru al Uniunii artiștilor vizuali din Eislingen/Fils și Schwäbisch Gmünd. Expune cu regularitate în această perioadă și participă la târgurile internaționale de artă de la Innsbruck în 2002 și Schwäbisch Gmünd 2014. Expune în castelul din Gaildorf–Germania în anul 2010 peste 100 de lucrări reprezentând o amplă retrospectivă a creației sale în bronz.

Operele sale se află în colecții private, în muzee din România, Ungaria, Italia și Germania.

Lucrările de artă monumentală se regăsesc în Aleșd, este vorba despre Monumentul răscoalei din 1904. În anul 2006 a executat, cu ocazia campionatului mondial de fotbal din Germania, instalația în bronz GLOBAL FEET pentru Daimler Stadion din Stuttgart. Activitățile sale se desfășoară pe planurile design-ului ambiental, al sculpturii și graficii de șevalet și a celei publicitare. Consiliază și ajută la punerea în spațiu și în material definitiv a operelor realizate de artiști din spațiul european.

Expoziția va putea fi vizitată în Mica Galerie a IRCCU Veneția (Cannaregio 2212 – 30121 Veneția) până pe data de 12 octombrie 2017, de marți până duminică, în intervalul orar 15.00-19.00.

Intrarea este liberă.

Nessun commento:

Posta un commento